"Cate ceva despre iepuri"

A fost lansat Forumul Iepuri.ro destinat crescatorilor si iubitorilor de iepuri si iepurasi. Aici puteti adresa intrebari legate de cresterea iepurilor sau posta anunturi privind vanzarea-cumpararea de iepuri si produse pentru cresterea iepurilor pe Forumul. Pentru a putea lasa un mesaj este nevoie sa va creati un cont de utilizator. Va asteptam cu drag!
Atunci cand va horarati ca doriti sa cresteti iepuri, fie ca animale de casa sau in vederea dezvoltarii unei afaceri proprii, trebuie sa constientizati caracteristicile si nevoile acestor animale.
Iepurii sunt mamifere cu o durata de viata cuprinsa in general intre 8 si 12 ani pentru iepurii care traiesc in captivitate in conditii bune de viata. Durata de viata pentru iepurii care traiesc in salbaticie este mult mai mica atat din cauza conditiilor grele de viata cat si a animalelor de prada.
Pentru cei care dorec sa creasca iepuri in vederea dezvoltarii unei afaceri un avantaj major este perioada de gestatie mica la iepuri, de numai 31 de zile.
Iepurii sunt animale sociabile, prietenoase care au nevoie de cmpania altor animale de acelasi fel. De asemenea, iepurii se impaca foarte bine cu porcusorii de Guineea, desi impartirea aceluiasi spatiu nu este recomandata intotdeauna din cauza dimensiunilor mult mai mici ale porcusorilor de Guineea fata de iepuri.Inainte de a iti cumpara unul sau mai multi iepuri trebuie sa te asiguri in primul rand ca detii spatiu necesar pentru cresterea acestora.

-----------------------***------------------------

Uriasul alb:

Culoare: Alb stralucitor, ochi injectati din cauza vaselor de sange, de culoare roz.
Dimensiuni: Corp lung, 55 – 65 cm, greutate 5 -6 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: Mare, 8 -10 pui la o gestatie, iar puii au o maturizare medie, reproductia apare la varsta de 6 - 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Origine: Germania, prin selectie din iepurele belgian.

-----------------------***-----------------------

Uriasul belgian:

Culoare: Albastru sau nuante de albastru cenusiu cu portiuni albe pe abdomen si picioare, ochi de culoare bruna.
Dimensiuni: Mari, corpul lung de 65 – 80 cm, capul mare, urechi drepte, greutate 6 – 7 Kg ( max 11 Kg ) la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Mare, 8 – 10 pui la o gestatie, puii au maturizare tarzie, reproductia apare la varsta de 8 – 10 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea se face la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg )

------------------------***----------------------

Iepurele californian:

Culoare: Alb, cu pete negre pe fata, piciore si coada. Ochi de culoare rosie.
Dimensiuni: Medii, corp lung, greutate de 4 – 5 Kg la varsta de 7 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 4 -5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2 Kg. )

Numele rasei provine de la denumirea statului California, unde a fost creată. La baza producerii acestei rase a stat ideia obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rustic, precoce şi cu producţie mare de carne.
În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au început încrucişările experimentale între două rase mici: Himalaia şi Chinchilla mic. În urma acestei încrucişări a rezultat un număr de produşi. Dintre toţi a fost ales un iepuroi ce întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei rase şi care a fost împerecheat cu femelele din rasa Neozeelandeză alb, cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari şi a spori gradul de precocitate.

-----------------------***--------------------------

Iepurele neozeelandez alb:

Culoare: Alb, ochi de culoare roz.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4 – 5 Kg la varsta de 6 luni.
Fertilitate: 7 – 8 gestatii pe an, cu 8 – 10 pui la o gestatie. Reproductia apare la varsta de 4 – 5 luni.
Productie: Carne ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 2.5 Kg ).
Culoare: Roscat, lucios.
Dimensiuni: Medii, corp de 40 – 50 cm, greutatea 4.2 Kg la varsta de 9 luni.
Fertilitate: Reproductia apare la varsta de 8 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 3 – 4 luni, la greutatea de 1.5 – 2 Kg ).

------------------------***--------------------------

Iepurele albastru de Viena:

Culoare: Nuante de la cenusiu la gri, cu tenta de albastru.
Dimensiuni: Medii, greutarea 4 + 4.5 Kg la varsta de 8 luni.
Fertilitate: 6 – 8 pui la o gestatie, reproductia apare de la 6 – 7 luni.
Productie: Carne, blana ( sacrificarea la varsta de 5 – 6 luni, la greutatea de 3 Kg. )

Hranirea: Sunt animale erbivore, putin pretentioase. Alimentatia este un factor esential in mentinerea sanatatii iepurelui.
Iepurii consuma nutreturi de origine vegetal: plante verzi, fibroase uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate.
Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei.
Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat.
Cartofii se adminsitreaza numai fierti.
Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa adminiastrandu-se seara.

-----------------------***------------------------

Iepurele de Angora:

Culoare: Alb, gri, cenusiu, negru, albastru, cafeniu si chiar si alte nuante.
Fertilitate: Medie, cu 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Lana (fir lung de pana la 10 cm, uneori chiar pana la 20 cm.Iepurele de Angora, una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici, este originar din Ankara, Turcia si este crescut in principal pentru productia de lana sau ca animal de companie. In prezent exista multe rase de iepuri de angora, cele mai cunoscute fiind:

Angora englezesc - Cea mai mica dintre cela patru rase, Angora engleza are un corp compact si mic, blana lanoasa, matasoasa si lunga, mot in frunte, favoriti la nivelul obrajilor, clopotei la nivelul urechilor si papucei la nivelul extremitatilor membrelor. Iepurele matur cantareste intre 2,2-3,5 kg. Iepurele de Angora englez are o blana fina si delicata, care necesita o ingrijire periodica. Datorita manipularii si ingrijirii periodice necesare, majoritatea iepurilor de Angora englezesti au tendinta de a fi foarte prietenosi si blanzi. Exista multe varietati de culoare acceptate, incluzand, dar nelimitandu-se la alb, alb pointed, negru, albastrui, ciocolatiu, liliachiu, castaniu, cafeniu si asemanator carapacei de broasca. Daca iepurasul dumneavoastra participa in expozitii, el trebuie sa aibe blanita intr-o singura varietate de culoare, amestecurile nefiind acceptate.

***

Angora frantuzesc - este de talie medie si nu are zulufi. La maturitate poate cântari 3,5 – 4,7 kg.Este mai mare decat iepurele de Angora englezesc,este foarte activ si prietenos, ideal ca animal de casa.
Blana lor nu necesita atât de multa îngrijire ca cea a rasei descrise anterior dar sunt si mai încapatânati si mai distanti. Poate fi de culoare alb, albastrui, ciocolatiu, negru, liliachiu, castaniu si cafeniu dar sunt acceptate si combinatiile de alb cu o alta culoare.A doua rasa ca talie dintre cele patru, Angora franceza este o rasa de talie medie, neprezentand zulufii de la nivelul fetei intalniti la Angora engleza. La maturitate, iepurele poate atinge o greutate de 3,5-4,7 kg. Iepurele de Angora frantuzesc prezinta fire de par de protectie aspre care se strecoara prin puful profund lanos, astfel ca necesita mai putina ingrijire. Aceasta rasa se preteaza persoanelor care-si doresc ca animalutul lor sa aiba parul lung, dar care sa necesite putin timp pentru a-l intretine. Iepurii de Angora frantuzesti au tendinta de a fi un pic mai incapatanati si mai distanti. Toate varietatile de culoare acceptate pentru Angora engleza sunt acceptate si la Angora franceza. In plus, la Angora franceza este, de asemenea, acceptata si varietatea „broken”, adica albul este asociat cu o alta culoare.

***

Angora urias - dupa cum indica si numele, este cel mai mare, atingând la maturitate o greutate de minim 4,5kg. Acesti iepuri sunt albi cu ochi rubinii si se caracterizeaza printr-un metabolism lent.

Se hraneste cu nutreturi vegetale: plante verzi, fibroase, uscate, suculente, radacinoase, siloz, furaje concentrate si nutreturi combinate. Cea mai consistenta masa trebuie sa fie cina. Necesarul de apa pentru un iepure este de 0,7l pe zi.

***

Angora satinat - firul de par este mai subtire, mai stralucitor si cu o culoare mai intensa decat la ceilalti iepuri de Angora.

Cantareste in general 3-5 kg.
O atentie deosebita trebuie acordata periajului iepurilor de Angora, intrucat inhalarea parului poate provoca acestora diferite probleme respiratorii sau intestimale. Daca uitati sa periati zilnic iepurele dumneavoastra acesta va fi mult mai expus aparitiei unor paraziti. Folositi o perie sau o manusa speciala procurata dintr-un magazin de specialitate.

ShErPi.....

Serpii veninosi :

Serpii sunt reptile cu solzi, din subordinul Serpentes (Ophidia), cu forma alungita, fara membre. Capul, corpul si coada, acoperite de solzi duri, nu sunt delimitate, ci trec aproape imperceptibil dintr-unul in intr-altul. Corespunzator corpului puternic alungit, organele interne sunt, la randul lor, alungite; plamanul stang este mult atrofiat, iar vezica urinara lipseste cu totul; numarul vertrebelor trunchiului, legate intre ele prin articulatii sferice, depaseste de obicei 100, iar la serpii uriasi ajung uneori la peste 500. Capul prezinta structuri caracteristice: ochii au pleoapele unite, cea de jos este o capsula stravezie, trasa peste ochiul mobil si concrescuta cu pleoapa superioara; cand are loc naparlirea, ochiul naparleste si el. Privirea le este fixa si vazul foarte dezvoltat. Urechile nu au pavilioane, timpanul si urechea mijlocie lipsesc, functia redusa a aparatului auditiv fiind preluata de limba. Aceasta este lunga, bifurcata si serveste la pipait.
Aproximativ 400 de specii de serpi din cele 3000 sunt veninoase (vipere, cobre, mambe, crotali etc.). Dimensiunile serpilor veninosi variaza de la cinci metri (cobra regala) la cativa zeci de centimetri. Toti se hranesc cu prazi vii. Dintre acestia cei mai multi traiesc in America, Africa, Asia si Australia, cu precadere in regiunile tropicale si subtropicale si apartin familiilor: Elapidae, Hydrophiidae (serpii marini) si Viperidae. Sunt echipati cu colti special adaptati, mobili sau fixati, pe care ii folosesc pentru a injecta veninul in prada. Coltii sunt situati pe falca superioara, la capatul anterior sau spre fundul gurii. Organele care secreta veninul sunt formate din partea posterioara a glandelor salivare labiale superioare, situate pe maxilar.
Veninul este un lichid limpede, vascos, de culoare galbuie sau verzuie, fara miros. Contine apa, saruri minerale, albumine si un principiu activ, care nu coaguleaza nici chiar la 100˚ C – substanta activa din veninul de vipera se numeste viperina, iar cea din veninul de crotal, crotalina. Veninul serpilor contine doua grupuri de substante toxice: unele actioneaza asupra sistemului nervos: neurotoxinele, iar celelalte asupra sistemului circulator: hemotoxine, diferenta dintre ele fiind ca cele din urma dispar prin incalzire. La unele specii de serpi predomina substantele neurotoxice (serpii proteroglifi cum ar fi Naja), in timp ce la altele veninul este mai bogat in hemotoxine (serpii solenoglifi: Vipera sau Crotalus).
Serpii se pot deplasa in mai multe feluri, in functie de viteza pe care o au si de suprafata pe care merg. Cel mai comun mod este unduirea laterala, prin care muschii spatelui se contracta secvential, producand valuri in S ce se propaga de-a lungul corpului, de la cap la coada. Un alt mod este arcuirea laterala, observata la vip era cu corn africana si la Crotalus cerastes, un sarpe cu clopotel din deserturile Americii de Nord. Corpul acestor serpi se rostogoleste lateral pe sol, intr-o serie de arcuiri, asemanator unui resort dat de-a dura.
Miscarea acordeon, specifica sarpelui boa si cateodata viperelor (cand se deplaseaza in tunele), consta in impingerea in sus a corpului, apoi unduirea ca metoda de inaintare. Deplasarea rectilinie este folosita de serpii constrictori (de ex. pitonii din Asia si Africa tropicala). Solzii de pe burta, alternativ ridicati de la sol si trasi in fata, apoi impinsi in jos si spre spate se infig in pamant producand inaintarea.

------------------***------------------

Serpii regali:


Serpii regali (Lampropeltis getulus, Lampropeltis triangulum etc) sunt foarte frumosi si relativ docili. Culorile si modelele pielii lor variaza in functie de subspecii insa sunt multi care prezinta culori absolut surpinzatoare. Unii dintre ei utilizeaza tehnica mimetismului, ei copiaza culorile serpilor veninosi (serpii coral) in scopul de a-si speria eventualii pradatori.

La maturitate pot atinge maxim 2m lungime si pot trai 15-20 de ani. Sunt serpi constrictori, sufocandu-si prada inainte de a o manca. Intrucat au tendinta de a-si manca semenii, serpii regali trebuie pastrati individual in incinte separate. Preocuparea principala in ingrijirea acestor serpi trebuie sa fie aceea de a le construi un habitat cat mai aproape de cel natural.

Amenajarea unui terariu. Temperatura si umiditatea:Asigurarea unei incinte sigure este vitala. Serpii regali sunt celebri pentru abilitatea lor de a se strecura prin spatii incredibil de mici. Asigurati-va ca aveti o incinta prevazuta cu un capac ferm inchis. Puii pot fi tinuti in terarii cu volum de 45 de litri insa adultii vor trebui tinuti in terarii mai mari, de pana la 250 de litri. Ei sunt foarte activi si au nevoie de spatiu sa se intinda si sa se miste. In acest fel ii veti feri de infectiile respiratorii care ii pot afecta in spatiile mici.Pentru fundul terariului pot fi utilizate mai multe materiale. In cazul unui sarpe abia achizitionat se pot folosi pentru tapetarea fundului terariului servetele sau prosoape de hartie – ideale pentru facilitarea curateniei si monitorizarea eventualilor paraziti. Se mai pot folosi: mocheta, frunze, talas. Oricare dintre variante se va folosi, curatenia este foarte importanta.Terariul trebuie sa contina si cateva “ascunzatori”. In acest sens se pot folosi ghivece rasturnate, jumatati de nuca de cocos sau chiar cutii de carton. Puteti include si pietre si crengi de copac.
Ca si in cazul altor reptile, temperatura si umiditatea habitatului serpilor sunt foarte importante pentru sanatatea lor. Serpii regali au nevoie de o temperatura de 24-30°C in timpul zilei si 21-23°C in timpul noptii. Ideal este sa plasati o sursa de caldura sub jumatate din terariul sarpelui. Puteti plasa o sursa de caldura si deasupra acestuia, insa atunci de preferat este una cu elemente ceramice.In ceea ce priveste umiditatea, este suficient sa plasati in terariu o farfurie cu apa. Aceasta va trebui schimbata zilnic intrucat serpii au tendinta de a defeca in apa. In general o umiditate de 40-60% este suficienta. In perioada de naparlire, o umiditate crescuta va ajuta sarpele dumneavoastra sa scape de pielea veche.
Hrana:Serpii regali se hranesc cu soareci sau pui de sobolani. In general trebuie sa cautati soareci care sa nu fie mai mari decat circumferinta cea mai mare a corpului sarpelui. Puii trebuie hraniti de doua ori pe saptamana. Adultii pot fi hraniti cu soareci adulti, o data sau de doua ori pe saptamana. Este recomandat sa nu le fie oferita prada vie. In perioada toamna-iarna este posibil ca sarpele sa manance mai putin decat normal.
Manevrare:Dupa ce ati achizitionat un sarpe, acordati-i cateva zile sa se obisnuiasca cu noua lui casa. Abia apoi puteti incepe sa-l luati in maini. Manevrati-l cu delicatete, in primele zile in sesiuni scurte si repetate, ca sa-i puteti castiga increderea. La inceput probabil ca va dori sa scape, poate chiar va excreta un miros neplacut (dar nu periculos) prin glandele anale. Este un sarpe constrictor si e posibil sa incerce sa se infasoare in jurul bratului dumneavoastra. Nu va speriati, nici asta nu este periculos. Desfasurati-l cu delicatete incepand cu varful cozii. In scurt timp sarpele se va simti confortabil in mainile dumneavoastra.Regurgitarea mancarii este un fenomen intalnit la serpii regali si care se poate produce daca sarpele este manevrat prea curand dupa terminarea mesei, daca a mancat o prada prea mare, daca incinta in care traieste este prea rece sau poate fi manifestarea unei boli.

----------------------***---------------------

Pitonul:

Pitonii fac parte din familia Pythonidae şi au fost numiţi după şarpele gigant Phyton din mitologia greacă. Se găsesc în regiunile tropicale şi subtropicale ale Asiei, Australiei şi a Africii. Unii pitoni trăiesc în apă, alţii trăiesc în copaci, pitonii mari trăiesc pe uscat dar pot înota şi se pot căţăra pe copaci dacă este necesar.
Sunt şerpi neveninoşi, îşi detectează prada cu ajutorul limbii bifurcate, după miros, şi o omoară prin strângere – sufocând-o, oprind circulaţia sângelui şi funcţionarea inimii sau rupând gâtul sau şira spinării acesteia (unii pitoni sfărâmă şi oasele pradei făcând-o mai uşor de înghiţit). Îşi înghit prada în întregime, digerarea lor durează, în funcţie de mărimea acesteia, de la câteva zile la câteva săptămâni. Dacă procesul de digerare durează prea mult, sau prada este prea mare, aceasta poate să se strice în interiorul şarpelui, provocând otrăvirea sângelui acestuia, sau poate să elimine gaze, care duc la explodarea şarpelui. Sucul digestiv al pitonului poate descompune chiar şi oasele şi dinţii hranei. Hrana lor constă, în funcţie de mărimea şarpelui, din rozătoare şi reptile mici sau mamifere, reptile mari (chiar şi crocodili) şi uneori păsări. Unii pitoni mănâncă şi peşti.
Pitonii nu văd bine şi nu aud bine, ei percep anumite sunete şi vibraţii prin pământ. Au un organ în buza de sus care detectează căldura, astfel ei pot “vedea” animalele cu sânge cald chiar şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Lungimea lor variază între 1 şi 10 m, pot atinge şi greutatea de 140 kg. În captivitate pot trăi 20-30 de ani, unii pitoni ajungând chiar şi la vârsta de 40 de ani.
Femelele pitoni, în funcţie de specia lor, depun 10-100 ouă, din care, după o perioadă de 2-3 luni, ies pui vii. Masculii ajung la maturitate în 18 luni, femelele în 4 ani.

Pitonii bila:

Pitonul-bilă, Python regius, cunoscut şi sub numele de pitonul regal, este un şarpe popular, viu colorat, nativ din Africa de Vest. A primit denumirea de piton-bilă din cauza faptului că, atunci când este speriat, se încolăceşte în formă de bilă. Aceasta este o strategie comună a şerpilor mai retraşi, scopul fiind apărarea capului în cazul atacurilor unor prădători.
Pitonii-bilă sunt timizi şi inofensivi, cresc până la 1-1,3 m lungime şi trăiesc 20-30 de ani în captivitate. De obicei sunt de culoarea negră cu pete dorsale şi laterale de culoarea maro-verzui. Au abdomenul alb sau crem, cu sau fără marcaje negre. În captivitate, prin împerechere, s-au obţinut mai multe varietăţi de pitoni de diferite culori şi modele.
Un vivariu de 75 l este volumul minim necesar pentru adăpostirea unui şarpe de asemenea mărime. Deorece trăiesc în vizuini, ei preferă spaţiile mici, intime. Puneţi în vivariu una sau două obiecte, după care pitonul să se poată ascunde, şi o creangă, pe care acesta să poată face exerciţii de căţărare. Menţineţi bazinul la o temperatură de 27-32 ˚C ziua şi 24-27 ˚C noaptea. Pitonii bilă nu au nevoie de iluminare specială, însă asiguraţi-vă că aţi acoperit acvariul cu un capac transparent sigur.

La fel ca majoritatea şerpilor, pitonii sunt maeştri ai evadărilor.
Pitonul-bilă se hrăneşte de obicei seara, când este obişnuit să vâneze, cu şoareci sau hamsteri proaspăt omorâţi sau rozătoare congelate, dezgheţate. Şerpii tineri trebuie hrăniţi la fiecare 5-10 zile, adulţii se hrănesc la intervale de 10-21 zile. Aprovizionaţi constant pitonul cu apă proaspătă, punând-o într-un vas larg, care să nu se răstoarne uşor.
În general reptilelor nu le place să fie atinse sau luate în mână prea des. Pitonii-bilă, retraşi şi timizi, par să aprecieze să fie lăsaţi în pace, mai mult decât alte reptile. Ei sunt şerpi crepusculari, ceea ce înseamnă că se odihnesc la prânz şi noaptea, fiind activi dimineaţa şi seara – moment în care puteţi să vă jucaţi un pic cu el. Ca toţi şerpii, pitonul-bilă poate transmite Salmonella, vă recomandăm să vă spălaţi bine pe mâine de fiecare dată după ce aţi atins şarpele.

"Cate ceva despre papagali"

Sexul papagalilor:




Diferenta morfologica la multe specii de papagali nu este suficienta pentru a permite sa ii diferentiem cu certitudine.Trebuie sa fii cu adevarat expert pentru a verifica osul pelvian situat in regiunea cloacai care la femele este mai departat pentru a permite iesirea oualelor. Exista 2 metode fiabile : verificarea endoscopica si dupa
ADN.Sexualitatea dupa endoscopie :este vorba de a observa organele sexuale in interiorul corpului pasarii. Aceasta interventie este practicata sub anestezie generala de catre veterinar care adoarme pasarea cu ajutorul unui gaz special. Apoi face o incizie pe abdomen, pentru a introduce o sonda fina si luminoasa in interiorul corpului. In cazul unui mascul, cele 2 testicule sint reperate deasupra rinichilor. In cazul unei femele, unicul ovar este mai ascuns vederii, dar se poate identifica. Aceasta metoda este deci fiabila si nu dauneaza pasarii care sa trezeste repede si fara traumatism.Sexualitatea dupa ADN : este foaret simpla pentru ca se extrag cateva picaturi de sange sau se iau carteva pene. Nu este nici o problema cind se trag penele, preferabil sa se faca atunci cind pasarea este tanara. Metoda este sigura 100% si raspunsul vine in scurt timp.

----------------------***----------------------

Cateva specii de papagali:





Papagalii cacadu :


Nume comun: Cacadu-Citron
Alte nume comune: Sumba, Citron-Crestat, Cacadu
Nume stiintific: Cacatua sulpurea citrinocristata
Grup: Cacadu
Origine si raspandire: Indonezia
Marime relativa: medie
Categorie: pasari- papagali
Dintre cele 330 de specii de papagali cunoscute, 17 fac parte din familia Cacatuidae, ei sunt asa-numitii Cacadu. Isi au originea in Australia, Noua Guinee, Indonezia, Filipine, si insule din Pacific. Toate speciile se disting prin creasta penata. Datorita schimbarii penelor, la papagali se produce o pudra alba, fina ; aceasta este un inconvenient deoarece se depune in casa, si poate cauza alergii persoanelor sensibile. Un alt aspect negativ de care trebuie tinut cont este nivelul zgomotului, cand sunt iritati ei fiind in stare adevarate "scandaluri" care se pot auzi din strada. Popularitea papagalilor cacadu se datoreaza inteligentei lor, a caracterului afectiv, afectiune indreptata atat asupra oamenilor cat si asupra altor animale de casa (caini, de exemplu) nu de putine ori fiind vazuti jucandu-se cu pisica. In libertate, ei traiesc in stoluri mari. Sunt pasari sociale, interactiunea cu alti indivizi chiar si din specii diferite facand parte din viata lor cotidiana.Popularitatea le-a adus insa si necazuri, braconajul fiind principala cauza pentru care anumite specii de papagali cacadu sunt deja pe cale de disparitie in mediul natural. Sunt pasari care au nevoie de multa atentie si ingrijire. Stapanii trebuie sa le dedice perioade lungi de joaca ; sufera cand sunt lasate singure, mai ales in absenta stapanului sau a persoanelor cu care sunt obisnuite.
Papagalii de Amazon isi au originea, dupa cum sugereaza si numele, In America de Sud. Arealul lor de raspandire se intinde din America de Sud, America Centrala, pana in Caraibe. Sunt cunoscute 27 de specii de papagali de Amazon, dintre care unele sunt atat de prolifice incat, din pacate, localnicii le considera daunatoare si le combat. Alte specii, se afla deja in pragul disparitiei si pe plan mondial s-au luat masuri pentru conservarea lor, masuri care includ interzicerea comertului si programe de crestere si inmultire in captivitate. Caracteristica lor principala care ii face atractivi este capacitatea de a imita sunete : alaturi de rudele lor de peste ocean, papagalii gri africani, amazonienii fac parte din selectul grup al Ť papagalilor vorbitori ťNu se stie cu exactitate daca sunetele imitate sunt intr-adevar un mijloc de comunicare ; ce se cunoaste insa este faptul ca amazonienii sunt deosebit de inteligenti, unele teste demonstrand ca se situeaza la acelasi nivel cu un copil de 3 ani ; ei sunt similari ca personalitate cu maimutele, sunt jucausi, foarte sociabili, se adapteaza la diferite conditii, si se ataseaza de stapan. Au o personalitate puternica, fiecare individ prezinta trasaturi specifice de caracter (unii sunt zgomotosi, certareti, altii blanzi, altii posesivi, etc). In anumite circumstante ei pot deveni chiar agresivi, muscatura lor producand rani destul de serioase ; de aceea e bine ca stapanii sa isi inteleaga bine pasarea, sa ii cunoasca starile si sa nu o desconsidere. Ei au nevoie de multa grija, atentie si afectiune, de aceea se poate spune ca un papagal amazonian nu poate fi crescut de oricine. Capacitatea de a imitata sunetele si personalitatea lor difera de la specie la specie si de la individ la individ ; ele sunt pe de o parte native, dar un rol important il joaca si educatia si socializarea pasarii, incepand din prima parte a vietii. Din dieta lor fac parte fructele si legumele, amestecuri de seminte, mancare speciala. Se vor evita cu grija ciocolata, cafeaua, sarea, alcoolul, grasimea, fructele de avocado si semintele de mar : toate acestea sunt toxice pentru amazonieni si pentru majoritatea pasarilor. Mentinand aceasta dieta completata din cand in cand cu vitamine si minerale recomandate de medicul veterinar, cu multa dedicatie si afectiune, un papagal amazonian ne poate fi alaturi 40-60 de ani (recordul in captivitate este de 119 ani � situatie in care ar trebui sa ne intrebam din timp cui il lasam mostenire).

-----------------------***------------------------

Papagalul jako:




Exista în lume aproximativ 8.700 de specii de pasari, cu 27.000 de subspecii. Azi pasarea este recunoscuta ca individ cu drept la viata si la sanatate. Din fericire, în multe locuinte, pasarile au statutul de membru al familiei, asemanator cainilor si pisicilor. Acela care tine, îngrijeste sau are în grija o pasare, trebuie sa o hraneasca si sa o adaposteasca corespunzator comportamentului acestuia, conform speciei si nevoilor sale. Papagalul gri african este combinatia perfecta de frumusete si inteligenta. Acest papagal este foarte apreciat de iubitorii de pasari datorita capacitatii sale de a învata sute de cuvinte si melodii, fiind considerata cea mai vorbareata dintre pasari. Spre deosebire de unele specii de papagali, acestia sunt usor de întretinut si accepta, cu placere, compania omului.Se cunosc doua subspecii: papagalul gri african de Congo si papagalul gri african Timneh. Alta subspecie este Cameroon, care este putin mai mare decât cel obisnuit (Congo), avand un colorit argintiu. Subspecia Ghana este mai mica decât Congo, fiind similara cu Timneh, dar are gatul mai lung. În Europa, denumirea populara a papagalului gri african este Jako, nume dat de marinarii portughezi.Papagalul gri african de Congo are lungimea de 33-40 centimetri, deschiderea aripilor de 45-50 centimetri si cantareste 450-550 de grame. Femela este mai mica decat masculul, avand gatul mai subtire si mai lung. Papagalii gri africani au pene gri, cu exceptia celor din coada, care sunt rosii, iar în jurul ochilor prezinta un inel alb. Ciocul încovoiat, de culoare gri- închis, cu care sparge nuci si seminte, totodata ajutandu-l la cantat. Sunt pasari longevive, atingand si varsta de 65 de ani.In libertate, papagalii gri africani se hraneste cu nuci, fructe de padure si seminte. În captivitate se recomanda ca dieta zilnica sa fie completata cu fructe proaspete (mere, ananas, kiwi, mango) si cu legume (napi, morcovi,conopida). Lista alimentelor interzise cuprinde: ciuperci, avocado, ciocolata, ceapa, bauturi alcoolice).Este bine, de exemplu, ca acesta sa manance 1/3 seminte speciale vitaminizate, legumele proaspete reprezentand 1/2 si 2/3 din ratia zilnica.Aceste pasari ajung la greutatea normala în jurul vârstei de patru-cinci ani, în primul an de viata crescand în greutate cu aproximativ 50 de grame.Papagalul gri african este o pasare foarte sociabila, având nevoie fie de compania unei persoane, fie de o pereche.Un papagal Jako are capacitatea de a imita si întelege diverse sunete si cuvinte. Poate învata aproxiamtiv 200 de cuvinte, campionul rasei, Prudle, a reusit sa rosteasca 1.000 de cuvinte. Din repertoriul lui fac parte sunete produse de telefoane si alte aparate.Acesti papagali au nevoie de o colivie spatioasa, chiar daca sunt lasati mult timp liberi, în casa. Colivia trebuie asezata într-un loc bine luminat, ferit de curent si trebuie sa-I permita papagalului sa-si întinda aripile si sa se catere. O colivie de calitate, usor de curatat si rezistenta este o investitie buna, pe termen lung. Stinghiutele din materiale dure nu trebuie folosite exclusiv, deoarece pot cauza rigidizarea încheieturilor si inflamarea picioarelor.
Recipientele de apa si hrana se curata cu apa fierbinte si cu sapun, se clatesc bine si se reumplu zilnic.

----------------------***--------------------

Papagalul cu obrajii negri (Agapornis nigrigenis):



Papagalul cu obrajii negri face parte dintr-o categorie de papagaliapartinand Lumii vechi, reprezentati de noua specii cuprinse in genul Agapornis, familia Psittacidae. Sunt pasari mici,dar cu o constructie solida, renumite pentru afectiunea pe care partenerii si-o manifesta reciproc si pentru relatiile puternice dintre acestia - ceea ce le-a atras denumirea de “Lovebirds” (“pasari indragostite”). Agapornis nigrigenis are un penaj de culoare verde deschis, care ii acopera intreg corpul, cu exceptia catorva zone: capul este maron, ceafa maslinie, ochii sunt inconjurati de un inel alb, pliscul este rosu, iar pe piept are o pata de culoare portocalie. Exemplarele tinere seamana pana la identitate cu cele adulte, singura diferenta fiind aceea ca primele au ciocul cafeniu sau portocaliu. Pasarea poate ajunge la o lungime de 15 cm si, spre deosebire de celelalte specii ale genului, scoate niste sunete ascutite si patrunzatoare.Papagalii cu obrajii negri traiesc in sud-vestul Zambiei, de-a lungul raurilor Zamnezi si Kafue. Inregistrari neoficiale spun ca exemplare din aceasta specie ar exista si in Botswana, Zimbabwe si regiunea Caprivi din Namibia. Habitatul acestor pasari il reprezinta padurile de foioase, aflate neaparat in apropierea apelor. Aici isi pot gasi cu usurinta hrana si isi pot satisface nevoia zilnica de apa. In perioada in care nu se imperecheaza, pasarile se aduna in stoluri mari de pana la 800 de indivizi, pentru a se hrani si a-si potoli setea. Mananca, in general, seminte provenite de la plantele anuale, inclusiv mei si sorg din recolte, dar se pot hrani, de asemenea, cu: frunze, nectar, pulpe de fructe, licheni, coji de copac sau nevertebrate.Sezonul de imperechere incepein luna ianuarie, se termina in mai si corespunde cu perioada din an in care cad cele mai abundente ploi. Aceeasi pereche se pare ca foloseste pentru clocit acelasi cuib din anii precedenti, in care femelele depun sase-sapte oua. Din cauza desecarilor graduale si a pierderii habitatului, numarul papagalilor cu obrajii negri a scazut dramatic in timp, specia aflandu-se pe lista animalelor amenintate cu disparitia.